Ce este încrederea în sine
Auzim foarte des vorbindu-se în jurul nostru despre încredere în sine, însă pentru mulți dintre noi e ceva dificil de pus în practică. Pe scurt, atunci când avem un nivel sănătos al încrederii de sine, suntem conștienți de calitățile pe care le avem, de aptitudinile noastre, ne acceptăm inclusiv slăbiciunile, fără a ne simți complexați sau descurajați de acestea. Deși vrem să ne îmbunătățim, să devenim o versiune mai bună a noastră, nu ne comparăm cu ceilalți, nici nu ne considerăm inferiori.
Încrederea în sine înseamnă acceptare și ne oferă prilejul de a privi viața cu optimism.
Cum se crește încrederea în sine
Mare parte din eșecurile în îndeplinirea obiectivelor sau viselor noastre depinde de stima de sine pe care o avem, de cât de ridicată sau joasă este încrederea în noi pentru a ne duce la bun sfârșit planurile făcute. Mulți dintre noi căutăm în exterior validarea propriei persoane sau confirmări ale faptului că suntem frumoși, buni, inteligenți etc.
Încrederea în propria persoană este ceva personal și doar investiția în dezvoltarea noastră spirituală, socială, emoțională, fizică și psihică ne poate oferi, real, confirmarea că suntem extraordinari. Astfel, pentru a ne crește încrederea în noi și a avea rezultate excelente pe toate planurile în viața noastră, ar fi ideal să ne reconsturim imaginea de sine.
Acest lucru se poate face petrecând timp cu noi înșine și prin momente de introspecție, în care putem afla cu adevărat cine suntem, cine ne dorim să fim, ce ne deranjează la noi , ce iubim la noi, ce dorim să schimbăm la noi.
După aceasta, putem trece la schimbarea de care avem nevoie, la evoluția noastră propriu-zisă; practic, la creșterea stimei de sine.
Odată cu această creștere a încrederii în propria persoană, totul se va schimba în bine, de la atitudine la percepția celor din jur, de la câștiguri personale la atragerea unor oameni pe măsura noii noastre energii și imagini.
Ce să faci ca să îți crești încrederea în sine
”Cum îmi cresc încrederea în mine însumi?” e una dintre cele mai frecvente întrebări pe care ni le punem. Pentru a-ți veni în ajutor, ți-am pregătit câteva sfaturi utile, care să te ghideze în acest proces:
- Sărbătorește-ți succesele: oricât de mică e o victorie, e tot o victorie! Atunci când îți dai credit pentru ceea ce ai reușit să faci, te va ajuta să ai o imagine mai bună asupra propriei persoane și să îți construiești, ușor-ușor, stima de sine.
- Învață din eșecuri: în loc să privești fiecare eșec ca pe o tragedie, încearcă să devii din ce în ce mai bun: ia ceea ce ai învățat dintr-un eșec și folosește în viitor, atunci când te confrunți cu o situație asemănătoare. În accest fel, nu vei lăsa să îți fie afectată încrederea în sine și vei deveni pe zi ce trece o versiune mai bună a ta.
- Stabilește obiective realiste: uneori, ceea ce ne dorim s-ar putea să fie prea mult în relație cu resursele de care dispunem. Pentru a menține un nivel sănătos de încredere în sine, e important să setăm întotdeauna obiective realiste, pe care să le putem îndeplini.
- Fii înțelegător cu tine însuți: așa cum se spune în popor, socoteala de acasă nu se potrivește mereu cu cea din târg. Chiar dacă uneori lucrurile nu ies așa cum îți dorești, e important să rămâi obiectiv și să nu te acuzi prea tare pentru ceea ce nu ai reușit să faci.
- Evită să te compari cu ceilalți: fiecare dintre noi e unic, are alte aptitudini, alt potențial și, desigur, alte resurse. Chiar dacă parcursul tău în viață e diferit de al celorlalți, e important să nu te compari niciodată cu ei.
- Ai grijă de tine: atunci când ne simțim bine în pielea noastră, când ne arătăm grijă – atât fizic, cât și psihic – și stima noastră de sine crește.
Încrederea de sine nu apare peste noapte; se construiește în timp, în mod conștient, lucrând cu tine însuți. Asigură-te că ai întotdeauna o privire obiectivă asupra a tot ceea ce faci și gândești, pentru că doar așa vei putea menține un nivel sănătos al încrederii în sine.